Isus boteaza intr-un singur Duh Sfant

Cititorul atent al acestei cărÅ£i va rămâne fără îndoială cu o întrebare simplă: dacă Biserica, în cea mai mare parte a istoriei ei, nu a predicat o doctrină complet biblică a botezului Duhului, cum explicăm lucrarea pe care Duhul a realizat-o de-a lungul veacurilor în oameni ÅŸi colectivităţi? Într-adevăr, Duhul a lucrat în mod evident chiar ÅŸi acolo unde „primirea” Duhului nu a fost menÅ£ionată deloc.
     Cred că răspunsul se află în faptul că Dumnezeu este mai presus de Cuvântul Său. El are libertatea să acÅ£ioneze în orice mod doreÅŸte, în armonie cu caracterul Său. El este un Dumnezeu al harului, ceea ce înseamnă că este un Dumnezeu generos.
     Unic printre celelalte religii, creÅŸtinismul aÅŸază justificarea înaintea sfinÅ£irii. Nu trebuie să fim neprihăniÅ£i pentru a fi acceptaÅ£i ca fii – ceea ce este extraordinar, întrucât neprihănirea depăşeÅŸte posibilităţile noastre. Dumnezeu ne acceptă pe baza credinÅ£ei pentru ca, perseverând în această credinţă, să ajungem neprihăniÅ£i.
      AÅŸadar, nu trebuie să fim desăvârÅŸiÅ£i din punct de vedere moral pentru a primi binecuvântarea Lui. La fel, nu trebuie să fim desăvârÅŸiÅ£i nici din punct de vedere mental. Slavă lui Dumnezeu că El nu aÅŸteaptă până când doctrina noastră este corectă, pentru ca Duhul Lui să lucreze în noi.
     Oricine caută puterea ÅŸi puritatea Duhului, iubirea ÅŸi pacea pe care El le oferă, indiferent de modul în care îÅŸi exprimă dorinÅ£a ÅŸi indiferent dacă poate sau nu să citeze versete biblice în sprijinul căutării sale, are toate ÅŸansele să-i fie ascultată rugăciunea. Am întâlnit mulÅ£i oameni care au fost indiscutabil botezaÅ£i în Duhul, dar care nu cunoÅŸteau textele relevante ale Scripturii ÅŸi nici nu-ÅŸi dădeau seama ce li se întâmplase.
     Dumnezeu vrea să ne dea darurile ÅŸi roadele Duhului, răspunzând însetării sincere a oricărui credincios, fără să Å£ină seama dacă aceÅŸtia îÅŸi pot articula sau nu dorinÅ£a în termeni doctrinari ÅŸi biblici. Iată de ce Pavel a vorbit despre „înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belÅŸug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru” (Tit 31:5-6).
     Dacă am aÅŸtepta până când totul ar fi perfect, atât din punct de vedere moral cât ÅŸi mental, nu am mai primi nimic din mâna Lui. El nu ne binecuvântează pentru ceea ce suntem, ci mai degrabă în pofida a ceea ce suntem – aceasta dacă credem în El.
     Iată de ce Duhul a lucrat în cadrul diferitelor curente – puritan ÅŸi penticostal, catolic ÅŸi protestant, evanghelic ÅŸi carismatic. Duhul este activ chiar ÅŸi atunci când nu există un acord teologic. Dinamica precede doctrina. Cei care au Duhul trebuie să „caute să păstreze unirea Duhului, prin legătura păcii – până vom ajunge toÅ£i la unirea credinÅ£ei ÅŸi a cunoÅŸtinÅ£ei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare” (Ef. 4:3, 13).
     AÅŸadar Dumnezeu, aflându-Se mai presus de Cuvântul Său, poate acÅ£iona dincolo de Cuvântul Său, deÅŸi niciodată în contradicÅ£ie cu acesta. TotuÅŸi, această generozitate mărinimoasă a lui Dumnezeu dă naÅŸtere adesea la două concluzii foarte greÅŸite.
     În primul rând, se presupune mult prea uÅŸor că binecuvântarea Lui înseamnă aprobarea învăţăturii noastre, că dacă Duhul Sfânt lucrează, înÅ£elegerea noastră doctrinară trebuie să fie corectă. O astfel de concluzie nu este nicidecum adevărată. Binecuvântarea Lui înseamnă că El este îndurător, iar nu că noi avem dreptate. Cred că am spus suficient pentru a dovedi acest lucru.
     În al doilea rând, mult mai gravă este presupunerea că doctrina nu este importantă ÅŸi că sinceritatea este tot ceea ce contează. De ce să ne contrazicem în ceea ce priveÅŸte teologia, dacă Dumnezeu oricum ne va binecuvânta? Cultura postmodernă promovează un astfel de relativism tolerant, respingând dogmatismul intolerant. Nu am putea să învăţăm din modelul culturii noastre, bucurându-ne de experienÅ£a Duhului fără a ne mai preocupa de ceea ce se învaţă despre El?
     BineînÅ£eles că din acest epilog s-ar putea trage concluzia că scrierea acestei cărÅ£i a fost o totală pierdere de vreme. De ce să pledăm pentru o teologie unită când de fapt ea nu contează? De ce să nu ne ghidăm după principiul pragmatic potrivit căruia, dacă o învăţătură „funcÅ£ionează”, indiferent de conÅ£inutul ei, ea trebuie păstrată, acceptând pur ÅŸi simplu să avem opinii diferite? O astfel de bunăvoinţă lipsită de prejudecăţi, care ne pune la adăpost de orice fel de critici reciproce, ar sluji, în mod sigur, mult mai bine cauza unităţii ecumenice.
     În primul rând, Dumnezeu este mai presus de Cuvântul Său, nu însă ÅŸi noi. El ne-a descoperit voia Lui ca standard ultim în toate aspectele legate de credinţă ÅŸi trăire. Acest Cuvânt trebuie luat întotdeauna ca reper de evaluare a tuturor deviaÅ£iilor.
     Cei care învaţă în trupul lui Cristos au o responsabilitate uriaşă. Ei trebuie să ofere o expunere ÅŸi o aplicare corectă a Scripturilor, având în vedere că cei care învaţă vor primi „o judecată mai aspră” (Iac. 3:1). Aceasta pentru că s-au înÅŸelat ei înÅŸiÅŸi, dar i-au indus în eroare ÅŸi pe alÅ£ii. Iată de ce Pavel îl îndeamnă pe Timotei: „Caută să te înfăţiÅŸezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruÅŸine ÅŸi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15, citat anterior, dar care merită cu prisosinţă repetat).
     ToÅ£i avem această datorie de a fi fideli Scripturii în tot ceea ce spunem ÅŸi facem. Chiar în aceste momente, scriind aceste rânduri, mă rog astfel lui Dumnezeu: „Doamne, dacă ceva din ceea ce am scris nu este în acord cu Cuvântul Tău, fie ca Duhul adevărului să-i prevină pe cititori, astfel încât umblarea lor cu Tine să nu fie afectată. Amin”.
     AÅŸadar, există un motiv negativ pentru reexaminarea interpretărilor noastre tradiÅ£ionale cu privire la acele pasaje biblice care vorbesc despre botezul Duhului (tocmai de aceea Capitolul 3 dedicat Noului Testament a fost de departe cel mai lung). Nu trebuie să le dăm celorlalÅ£i o securitate falsă sau aÅŸteptări greÅŸite în această privinţă. Nu trebuie însă nici să ne temem să facem acest lucru, în aÅŸa măsură încât să nu mai spunem nimic.
     Ajungem astfel ÅŸi la motivul pozitiv al studiului nostru. Numai atunci când predicatorii prezintă darurile lui Dumnezeu cu claritate ÅŸi încredere, ascultătorii lor ÅŸi le însuÅŸesc prin credinţă. Simplele opinii nu au acest efect. Convingerile însă da. Noi promitem altora numai ceea ce credem cu tărie că Dumnezeu a promis în Cuvântul Său.
     Am văzut însă că botezul în Duhul este unul dintre beneficiile mântuirii noastre în Cristos strâns legat de cuvântul „făgăduinţă” (Lc. 24:49; Fa. 1:4; 2:33, 39). Este o făgăduinţă care poate fi proclamată cu încredere, fiind deja împlinită pe o scară largă. Este păcat că ea a fost atât de neglijată în predicarea ÅŸi învăţătura creÅŸtină.
     Lumea trebuie să vadă câtă putere, puritate ÅŸi unitate este în sânul Bisericii atunci când toate curentele ei declară la unison la fel ca ÅŸi Ioan Botezătorul: „Eu vă botez în apă, dar Isus vă va boteza în Duh Sfânt”.