Autori
Co┼č cump─âr─âturi
0 obiecte
Recomand─âri

Martin Luther, Scrieri

Martin Luther, Scrieri
Click pentru m─ârire
Preţ: 60,00Ron
Stoc: In Stock
Model: Martin Luther
Rating Mediu: F─âr─â Rating

 

Colectia Reforma - Martin Luther, Scrieri, vol. 1  


Martin Luther



Numar pagini: 342  - Colectia Reforma - Martin Luther, Scrieri, vol. 1
Dimensiuni produs: 165 x 235 x 25 mm  

 

Subiectul: Prezentarea principalelor scrieri ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei; include prezentarea sumara a vietii reformatorului si un tabel cronologic al evenimentelor din acea perioada. 

Prezentul volum cuprinde patru lucrari fundamentale pentru directia gîndirii reformatorului german: Cele 95 de teze, publicate în 1517, si trei scrieri din tumultosul an 1520: Despre libertatea crestinului (Scrisoare deschisa Papei Leon al X-lea), Despre robia babiloniana a bisericii si Catre nobilimea germana.
Cele 95 de teze afisate de Luther la 31 octombrie 1517 pe usa bisericii Castelului din Wittenberg reprezinta protestul tînarului teolog fata de sistemul indulgentelor care îmbracase forme aberante prin activitatea calugarului dominican Johannes Tetzel. Scrise dintr-o motivatie pastorala si teologica, cu speranta ca vor constitui o baza pentru dezbateri teologice, tezele au fost traduse imediat din latina în limba germana si raspîndite, în cîteva saptamîni, în toata Germania. „A fost începutul Reformei, al acelei miscari care a schimbat lumea.”
În Scrisoarea deschisa Papei Leon al X-lea, Luther mai spera înca într-o conciliere cu institutia papala, explicîndu-si pozitia si demascînd atacurile necinstite ale dusmanilor sai. Luther mai credea înca în buna-credinta a papei, la acea data. El anexeaza la scrisoare o lucrare scrisa în acea vreme, Despre libertatea crestinului, pe care o descrie ca fiind „doar o carticica, dupa cum arata si forma ei, dar, totusi, în ea se cuprinde suma unei vieti crestinesti daca-i patrunzi sensul”. În ea, Luther rezuma superb conditia crestinului — „crestinul este liber si domn peste toate, nefiind nicicînd un supus. Crestinul este sluga a tuturor lucrurilor, fiind supus oricui”. Libertatea se bazeaza doar pe credinta, pe relatia vie cu Hristos, pe care Luther o descrie într-un mod impresionant. Slujirea se bazeaza la rîndul ei pe dragoste, care vine din credinta. El explica în continuare ce înseamna justificarea prin credinta si implicatiile ei pentru viata crestinilor, punînd astfel bazele unei etici protestante. Reformatorul se opunea cu fermitate argumentului ca, daca mîntuirea se putea obtine doar prin credinta în Dumnezeu, atunci nu ar conta, de fapt, modul de viata al credinciosului. Pentru a clarifica o data pentru totdeauna acest argument gresit, Luther a dezvoltat învatatura sa despre faptele bune. Chiar daca limbajul si imaginile folosite de Luther provin din spiritualitatea mistica, aceasta lucrare reprezinta, fara îndoiala, „un document unic al gîndirii crestine în general si al spiritualitatii protestante în special“.
Dintre cele trei mari lucrari ale anului 1520, Despre robia babiloniana este cea mai reprezentativa din punct de vedere teologic. Daca în Catre nobilimea germana, Luther cere reforma societatii si a bisericii din exterior, acum se dedica schimbarilor din interior, a teologiei, în special a învataturii despre sacramente. Luther face o comparatie între captivitatea poporului evreu în Babilon si robia crestinatatii sub practica sacramentelor catolice, care erau create de oameni si n-aveau nici un temei în Sfînta Scriptura. În lucrarea aceasta, Luther ataca mai direct bazele Bisericii Catolice medievale decît în Catre nobilimea germana. Este evident ca Luther nu s-a oprit doar la constatarea abuzurilor din Biserica Catolica medievala, ci a trecut la o confruntare directa cu teologia si practica ei. Pe planul teologiei protestante, acest document este esential pentru întelegerea sacramentelor si a rolului lor în obtinerea mîntuirii.
Catre nobilimea germana a fost prima lucrare care contine îndemnuri concrete referitoare la reforma bisericii, a universitatilor, precum si a vietii sociale si politice. Importanta lucrarii consta mai putin în descrierea acestor reforme, si mai mult în justificarea lor teologica. La baza acestui pamflet se afla doctrina revolutionara despre „preotia tuturor credinciosilor“. Astfel, Luther a rasturnat relatia traditionala dintre stat si biserica, prin care bisericii îi revenea puterea absoluta. Timp de secole, papalitatea a considerat ca toate autoritatile lumesti de la împarat în jos se aflau sub controlul absolut al bisericii si ca interventia bisericii în problemele seculare era absolut justificata, statului si reprezentantilor lui nefiindu-le însa permis sa se amestece în problemele bisericii. Luther a respins categoric suprematia bisericii asupra statului, chemîndu-i pe reprezentantii statului sa-si asume raspunderea pentru reforma bisericii din regiunile lor. Papalitatea a refuzat categoric sa corecteze abuzurile din biserica si sa initieze un program de reforma. Ca urmare, Luther a formulat teza sa centrala conform careia aceasta trebuia sa fie obligatia statului, care, la rîndul sau, a primit-o ca putere de la Dumnezeu. Cum spune istoricul Keith Randell, „e clar ca el abandonase orice speranta de a reforma biserica din interior. Era necesar sa fie impusa o schimbare din exterior. Aceasta idee, mai mult decît oricare alta, a marcat sfîrsitul conceptului medieval de crestinatate si intrarea în epoca moderna.“
Volumul mai cuprinde o scurta biografie a lui Martin Luther scrisa de prof. dr. Petru Forna, un tabel cronologic al principalelor evenimente din acea perioada, o prezentare a cauzelor Reformei si rolului jucat de Luther, cît si o introducere pentru fiecare dintre cele patru lucrari incluse, în care este schitat contextul istorico-cultural si semnificatia teologica ori istorica din perspectiva protestantismului, toate de preot dr. Daniel Zikeli. 

Cuprins


Schita biografica - Martin Luther (1483 - 1546)

Tabel cronologic

Introducere - Martin Luther si Reforma

CELE 95 DE TEZE

Introducere

Tezele

DESPRE LIBERTATEA CRESTINULUI

Introducere

Scrisoare deschisa Papei Leon al X-lea

Lucrarea

DESPRE ROBIA BABILONIANA A BISERICII

Introducere

Lucrarea

CATRE NOBILIMEA GERMANA

Introducere

Lucrarea

Grupuri tinta

• orice cititor dornic sa îsi îmbunatateasca cultura generala, avînd acum, pentru prima data dupa 500 de ani, posibilitatea sa lectureze în limba româna scrieri care au marcat istoria Bisericii crestine, în special, si a omenirii, în general; 
• studenti la facultatile umaniste, cît si la seminarii si colegii biblice; 
• credinciosi din confesiunile traditionale (ortodocsi, romano-catolici sau greco-catolici) care doresc sa aiba acces nemijlocit la scrierile care au dus la aparitia Reformei; 
• credinciosi protestanti, evanghelici si neoprotestanti care doresc sa cunoasca ideile care au stat la baza teologiei si practicilor din bisericile lor.


Caracteristici speciale 


o traducere superba, realizata de prof. dr. Petru Forna de la Facultatea de Litere, Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj-Napoca, specialist în istoria limbii germane si în literatura germana veche si medie; 
• include o scurta biografie a vietii lui Martin Luther (58 pagini); 
• include un tabel cronologic al vietii lui Martin Luther si al evenimentelor timpului, cît si o prezentare a cauzelor Reformei si a rolului jucat de Luther, scrise de un specialist în istoria bisericii universale — preot dr. Daniel Zikeli; 
• editie-eveniment, în format deosebit de elegant, pe hîrtie volumica lux-crem, import Finlanda, cu coperta tare, în imitatie de piele si poleiala aurie. 

Scrieţi Recenzie
Numele dumneavoastr─â:


Recenzia dumneavoastr─â: Not─â: HTML nu este interpretat!

Rating: R─âu            Bun

Introduceţi codul în căsuţa de mai jos:

Nu sunt imagini adiţionale pentru acest produs.
Etichete: Martin Luther, Scrieri,